Thursday, February 11, 2016

E vina lui.



Am o vecină care stă cu un etaj mai sus. Îşi face perfect datoria de vecină, adică mă irită cu regularitate. Ştiu când este acasă pentru că are o energie fantastică atunci când vine vorba să dea cu aspiratorul la patru dimineaţa dar mai ales pentru că o aud când urlă. Vecina este prevăzută cu un soţ, căci aşa se cade. Soţul mormăie abia auzit în timp ce zbieretele căpiate ale vecinei îmi agită motanul (care e bătrân şi probabil tare de urechi) şi câinele (care e bătrân şi crăcănat) dar mai cu seamă mă agită pe mine (care nu sunt încă bătrână, nici tare de urechi şi, din câte observ, nici crăcănată).

Vecina mea are în jur de 30 de ani şi e permanent cruntă. Are grijă de o femeie în vârstă care îi este vreun fel de mătuşă şi care, uneori, urlă şi ea. Doar soţul, oropsit, nu urlă. El în schimb izbeşte uşile, cu putere de mascul feroce, în jurul orei două din noapte când pesemne se ascunde în baie de sclemberii nevestei. (sclemberul este termenul folosit pentru a descrie un bâzdâc isteric)

Dimineţile, vecina se ceartă cu mătuşa. Este momentul lor intim, între fete. ''E vina ta'', răcneşte vecina, ''că nu pot să rămân gravidă. Deşi am rămas. Dar până acum a fost vina ta!'' - Din pat, cu ochii în tavan la şase dimineaţa, aştept cu interes să aflu cum de a fost posibil aşa ceva. Nu aflu. Nici nu dorm. Mătuşa ţipă, neinteligibil. De la o vârstă, nu te mai ţin plămânii pentru un scandal sănătos. Urmează o înşiruire a tuturor păcatelor de care se face vinovată mătuşa: lipsa apei calde, factura de curent, venirea ''adimistratorei'', apariţia sau lipsa unei sarcini, parchetul care scârţâie, nefericirea lumii.

Odată ce m-am trezit de-a binelea, constat că se face linişte. Doar câte o bufnitură suspectă urmată de urlete conţinând răspicat denumiri anatomice vulgare amintesc de ţâfna vecinei.

Serile sunt de poveste. De pe la ora nouă începe o hăhăială care pe un neiniţiat l-ar duce cu gândul la o căsnicie plină de umor şi veselie. Dar eu, ca o iniţiată, ştiu că inevitabil, soţul, în nimicnicia lui, va comite vreo greşeală de intonaţie sau de punctuaţie care va înspuma colţurile gurii consoartei şi va cauza alt recital de răgete şi imprecaţii. Seara, în general, este vina lui pentru orice nu a mers bine în timpul zilei. Aflu pe această cale despre probleme digestive (''căcăciosule!''), olfactive (''împuţitule!''), diferenţe de ordin intelectual (''imbecilule!'') şi câte şi mai câte.

Târziu în noapte prind momentul în care vecina înghite probabil ouă crude şi face gargară pentru restabilirea calităţilor vocale intens întrebuinţate şi adorm. Dacă începe iar să zbiere de năucă, nu-i bai, uneori am noroc şi apare o rezolvare. Vecinii de dedesubt îşi închid câinele în hol (pentru acustica excepţională) şi îl lasă singur să urle lugubru - de cele mai multe ori aproape o acoperă pe vecină.


Vedeţi...aici voiam de fapt să ajung: vina nu e a soţului, nici a mătuşii; vina este a câinelui. Un câine inconsecvent, care mai şi tace de câteva ori pe săptămână, spre deosebire de vecină.  




No comments:

Post a Comment